Cadastru și intabulare – la ce ne folosește?
Cadastru și intabulare
O definiție tehnică a cadastrului culeasă de pe site-urile de specialitate spune că acesta este parte componentă a sistemului unitar și obligatoriu de evidență tehnică, economică și juridică a tuturor imobilelor de pe un teritoriu administrativ. Entitățile de bază ale acestui sistem sunt imobilul și proprietarul. Sistemul de evidență al cadastrului are ca finalitate înscrierea în registrul de publicitate imobiliară. (Cadastrul general este sistemul de evidență al imobilelor de pe întreg teritoriul țării). Cu alte cuvinte, în sens mai restrâns, cadastrul reprezintă registrul în care sunt evidențiate toate bunurile imobiliare.
Etimologie, origini
Aparent cuvântul cadastru provine din greaca kata ce pare să reprezinte de sus în jos și din cuvântul bizantin stikon ceea ce înseamnă carte de însemnări, carte de comerț. Din alte surse, cuvântul pare că provine din arhaicul capitastrum ce înseamnă la origini impozitul pe capul familiei. Indiferent de proveniență, cuvântul a reprezentat și reprezintă și în prezent inventariere în vederea colectării unor impozite. Se pare că acest cuvânt a apărut pentru prima dată în Veneția, în anul 1185, catastico, trece mai apoi în Franța sub le cadastre, în Germania și Austria der Kataster și abia în secolul XIX apare în fonetica limbii române sub denmirea de cadastru.
Caracteristicile cadastrului
Principala caracteristică a acestuia este obiectivitatea, dat fiind faptul că reprezintă realitatea de pe teren. Mai mult decât atât, este dinamic, având în vedere faptul că există posibilitatea ca realitatea expusă să se modifice în timp. Cadastrul este obligatoriu pentru toate bunurile imobile de pe teritoriul țării și este unitar, pentru că se execută după instrucțiuni și normative unice și folosește un limbaj unic, atât pentru utilizator, cât și pentru beneficiar. Nu în ultimul rând, trebuie să ținem cont de faptul că acesta este perfectibil pentru că oferă posibilitatea folosirii mijloacelor de automatizare a proceselor de culegere și prelucrare a datelor, de obținere a documentelor finale și de întreținere.
Când avem nevoie de cadastru?
- De cadastru este nevoie atunci când imobilul (teren cu sau fără construcție) nu se regăsește în cartea funciară.
- Se demolează sau se construiește un imobil
- Construcția înscrisă în cartea funciară se apartamentează sau se subapartamentează
- Apartamentul sau construcția își schimbă destinația
- Vom avea nevoie de cadastru și în cazul în care cartea funciară a fost distrusă, pierdută sau sustrasă
- Imobilul deși înscris în cartea funciară nu este integrat în sistemul național